Dacă ați hotărât să înființați un S.R.L. trebuie să stabiliți următoarele:
- Denumirea firmei
- Sediu social
- Capitalul social
- Persoanele din firmă
- Administrarea firmei
- Obiectul de activitate
- Autorizare activități
1. DENUMIRE
Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită
activitatea şi sub care semnează.
Denumirea unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie, la
care se poate adăuga numele unuia sau al mai multor asociaţi şi va fi însoţită de
menţiunea "S.R.L.".
În vederea rezervării, firma este supusă operaţiunii de verificare a îndeplinirii
cumulative a mai multor condiții şi trebuie să se diferită de firmele înregistrate în
registrul comerţului.
Disponibilitatea firmei poate fi verificată la sediul Oficiului Registrului Comerțului
Teritorial sau prin intermediul site-ului nostru.
2. SEDIUL SOCIAL
Orice firmă trebuie sa își stabilească un sediu social, locația la care se v-a primi
corespondența firmei, dar în anumite condiții se pot desfășura și alte activități.
La acelaşi sediu vor putea funcţiona mai multe societăţi numai dacă imobilul, prin structura
lui, permite funcţionarea mai multor societăţi în încăperi diferite sau în spaţii distinct
partajate. Numărul societăţilor ce funcţionează într-un imobil nu poate depăşi numărul de
încăperi sau spaţii distincte obţinute prin partajare.
Dovada folosinței spațiului cu destinația de sediu se poate face cu un contract de comodat
sau de închiriere (acestea se pot genera pe site-ul nostru) la care se va atașa dovada
proprietății.
Daca sediul social sau punctele de lucru figurează într-un apartament este nevoie de acordul
asociației de proprietari/locatari si al vecinilor cu pereți comuni. In cazul în care nu
este constituită asociația de proprietari/locatari, se va depune o declarație pe propria
răspundere ăn acest sens.
3. CAPITALUL SOCIAL
Capitalul social reprezintă aportul inițial al asociaților la constituirea societății.
Valoarea minimă a capitalului social pentru SRL, este de 200 lei, se divide în părți sociale
egale, cu o valoare minimă de 10 lei, iar numărul de părți sociale este un număr întreg.
4. PERSOANELE DIN FIRMĂ
Societatea cu răspundere limitată poate avea de la unul la 50 asociați. Daca sunt mai mult
de 15 asociați este obligatorie numirea unui cenzor. Prin actul constitutiv se vor stabili
aporturile asociaților la capitalul social și participarea acestora la beneficii și
pierdere. Fiecare parte socială dă dreptul la un vot. Actul constitutiv va putea fi
modificat doar prin votul tuturor asociaților.
Nu pot fi asociați sau administratori persoanele care au fapte înscrise în cazierul fiscal.
5. ADMINISTRAREA SOCIETĂȚII
Administratorii societății cu răspundere limitată, vor fi numiți de adunarea generală a
asociaților, durata mandatului și limitele puterilor acestora se stabilesc de asociați.
Administratorii pot fi și persoane din afara societății.
6. OBIECTUL DE ACTIVITATE
În actul constitutiv al societății cu răspundere limitată este obligatorie precizarea
domeniului și a obiectului principal de activitate. Acesta reprezintă activitatea cu cea mai
mare pondere pe care o va desfășura societatea. Restul obiectelor de activitate se vor trece
în obiectul secundar. Acestea le puteți selecta dvs. sau selectați lista cu obiecte de
activitate predefinite.
7. AUTORIZARE ACTIVITĂȚI
Obiectele de activitate prevăzute în actul constitutiv, pot fi desfășurate efectiv la:
sediul social, puncte de lucru sau la beneficiari (nu se desfășoară într-o locație fixă) în
urma autorizării. Autorizarea se face în baza declarației pe propria răspundere a
asociatului sau administrator, cuprinsă în documentele generate pe site-ul nostru.